Toate personajele principale de pe lumea asta
sunt niște minciuni de doi bani.
Eu citesc o carte,
merg la cinema, apoi desenez școlărește mutrele
unora ca Bob, Frank ori Jack. Și nu-mi iese nimic. Vieți
întoarse pe dos, haine purtate,
Vieți, haine la mâna a doua.

Probabil că peste ocean e decembrie, Crăciunul bate la ușă,
cade rar câte un fulg de zăpadă în părul de aur al Isoldei,
pe fața îmbujorată a Lenorei, în paharul cu vodkă
al lui Charlie. Vine Crăciunul cu jingle bells și iubiri destrămate,
cu love și liebe de care n-a auzit nimeni. Și, zău, îți vine s-o pornești
la pas prin Sierra Nevada,
prin țara tuturor posibilităților ratate.
Ce dacă te bat toate vânturile
din toate punctele cardinale? E chiar plăcut să simți
între omoplați glonțul de argint al sorții
tras de o mână dibace.

Și e frumos să simți cum ți se oprește inima
chiar în secunda în care iubita îți dă sărutul
cel de pe urmă. E și ea un personaj intrat în legendă,
o peliculă ștearsă, un desen de copil
cu o casă, o mamă și-un tată
și un soare ud ca o lacrimă
care, în glumă, îți face cu ochiul.