să plonjezi în ochiul meu –
în oricare ! – să știi că poți
înota în liniște, fără pericolul
sufocării, al infestării cu azot
ori cu alte gaze extraterestre.
Nu te teme de îmbrățișările cu opt
tentacule – nu-ți fie frică
de sărutul vreunui calamar sudic –
înoată frumos, curioasă
ca Yves Cousteau. Unduieste-te
prin toamne și ierni
așa cum te-am văzut eu
acum cam o mie de ani.
Poți culege de ici, de colo,
câteva perle de cultură târzie,
împletește -ti o brățară, poart-o
pe veci – și când vei ajunge
în adâncul miezului de noapte,
poate vei zări o mică fereastră
aprinzându-se, stingându-se
și poate o oarecare umbră
aplecată periculos peste o carte.
Dar să știi că nu-i vorba de mine –
poate de un strămoș oarecare
notând în jurnalul vremii
și al călătoriilor
ceva despre iubirea urmașilor
ori a altor și altor
puncte de suspensie.
Leave a Reply