Aşa am fost şi eu:
asemeni celor de pe Calea Regală –
pieton mirosind a câine bătrân
în căutarea unui lanţ prietenos;
visându-mi părinţii cu ochii deschişi,
mărturisindu-le crudul adevăr al vieţii mele,
cum că n-am avut niciodată suficienţi bani
de ţigări şi femei .
Aşa am fost şi eu:

o casă boierească de pe la 1902,
preschimbată (peste noaptea minţii)
în cofetărie cu limonadă şi fondante;
o locandă veselă la umbros demisol
pentru puştii urmărind excitaţi
mersul primăvăratic, picioarele cu elefanthyasis
ale doamnelor profesoare.

Doamne, nu mă schimba chiar acum
în maşină a salubrităţii publice,
chiar acum când trece ultimul tramvai cu cai
al tinereţii noastre. Chiar acum când trece,
într-o direcţie necunoscută,
madama aceea cu violetă voaletă.