Priviţi-mă din spate – sunt perfect/
nu mi se observă pleoapa căzută/
pasul împiedicat pe piatra cubică/
buzele vinete strânse a dispreţ –
tristeţea e aproape insesizabilă şi
nici urmă de suferinţă din dragoste/

Sunt pietonul desăvârşit
despre care s-ar putea spune
că bate câmpii cu graţie/
când de fapt lui îi e dor
de o scoică de purpură
la marginea mării
unde să îşi încheie frumos
târguiala penibilă cu viaţa/

Vă declar cu mâna pe inimă
(cea pe care o vedeţi dimineţile
alergând pe sens interzis)
acum când sunt gata să mă pierd
în fundătura cu nume de fapt divers –

sunt fără cusur/
sunt chiar piatra cubică
pe care îngerul calcă
în necunoştinţă de cauză…