Să rătăceşti haihui pe străzi
printre nimicurile celor asemenea ţie,
în burgul cu desăvârşire în stăpânirea
poeţilor tineri. Să iei urmele unei femei
din veacul ce trecu. Să te îndrăgostești mortal
de trecerea ei prea grăbită prin ani,
de părul cărunt, de ridurile
dimprejurul ochilor ei tot mai stinşi. De verigheta coclită.
De umbra ei care mai zăboveşte
prin preajma-i rarefiată. Și azi o aștepți
să bată din când în când
în geamul tău de la demisol
unde noaptea mai rămâne peste program
o jumătate de oră, o jumătate de zi,
o jumătate din viaţă. Madame,
te îmbrăţişez
ca pe dulcea mea zi de ieri…