„N-am cea mai mică idee ce se va întâmpla
cu tine când toate
se vor stinge în juru-ti –
fabrici, uzine,
sărbători de sezon –
Cu cine te vei mai împleti,
despleti? Cui îi vei povesti
( șoptit la ureche)
despre pâinea caldă
a copilăriei?
Cine îți va lua viclean urma
pe cărarea vânătorească
și te va împușca mortal
cu un glonț auriu
tras cu maximă precizie
chiar în plexul
nemuririi tale de doi bani?”
Iar eu mă grăbesc
să-ti răspund ( iertare
pentru greșelile gramaticale) , iertare
pentru vorbele mele
extrase din discursul orb
al unei babe balcanice:
„Tu ai fost, ești și rămâi
femeia mea din veac.
Femeia cu părul coafat permanent
ca-n filmele albe- negre
de epocă. Și buzele, ah
buzele! după forma
inimii mele. Și anii
eh, anii -mai către închidere..
Tu, cu afluenții tăi cam spre secătuire.
Te voi lua cu mine
– chiar de nu vrei-
într-o călătorie cu tramvaiul acela florivor
în care și-au sfârșit zilele
străvechii, străbunii mei navetiști.
Din dragoste.
Toți din dragoste.
Iar noi nu ne-om grăbi
să coborâm prea curând
la prima.