Mărturisesc că am prins ideea din zbor: filmul lui Purcărete şi sugestia unei prietene dragi la care încă mă gândesc cu sentimente dintre cele mai ortodoxe m-au trimis în PALILULA, în lumea care e, pentru cei mai mulţi, a doua lor casă. Eu aşa o văd: o casă de raport cu un dormitor comun în care, pe priciuri, stau domni şi doamne cu ochii plini de pixeli şi de lucşi scânteietori…
Doamnele, cele mai multe frumoase şi dichisite ca pentru un spectacol de operă la teatrul din Viena – sunt, fără excepţie, june, cu trupuri şi tenuri de invidiat; pozează cât mai sexi, în ipostaze provocatoare. Încât îmi spun: drace! iată cum cresc eu la umbra fetelor în floare, de care sufletul meu se alină şi se răcoreşte!
Domnii, şi ei arătoşi, bărboşi sau imberbi, încruntaţi, virili, demonici, angelici, afişează acelaşi aer generalizat de masculi- alfa gata să sară la vorbire, gâlceavă sau împerechere( cum n-a văzut Parisul!) – dacă vreo damă mai zurlie scapă un cuvânt cu conotaţie alta decât cea cu care a fost înzestrat, pe vremea când vorba omului însemna chiar ceea ce şi era…
Uite că m-am luat cu vorba…PALILULA asta, imensă cazarmă a sufletelor de pripas, e o lume viu colorată în care pătrunde oricine vrea să-şi îmbunătăţească imaginea serios şifonată în viaţa cea de toate zilele…
Primul pas: alegeţi un animăluţ de companie; postaţi-i imaginea de idiot de la famille până se albeşte plasma. Alegeţi un câine, o pisicuţă, un papagal, o bufniţă, o vrabie, un cal cu dinţii îngălbeniţi. Se poate şi o vacă, dacă stăpânul este un domn. Scrieţi acolo, să vadă derbedeii,…:ÎNTR-O RELAŢIE…
Al doilea pas: postaţi cât mai multe poze cu aripioare…aripi mai mici sau mai mari, de sorginte îngerească. Asta vă va pune în valoare puritatea, sufletul vibrant, eventual credinţa( POSTAŢI CÂT MAI MULTE ICOANE!)
Al treilea pas(dar nu ultimul): scrieţi şi vorbiţi civilizat; folosiţi neologisme chiar dacă nu le-aţi auzit niciodată la coada vacii de unde veniţi…
Fiţi culţi: doar aţi umblat prin Europa…la LOUVRE…,aţi căscat gura la sexul minuscul al lui David…aţi făcut poze cu ţiganii noştri costumaţi în îngeri sau faraoni, în piaţa din Milano; aţi auzit vorbindu-se toate limbile pământului. Deci cât mai multe limbi, afişaţi, afişaţi!
Al patrulea pas( în niciun caz ultimul)…cât mai multe videoclipuri de pe Youtube, dă bine!…Mult mai bine decât citatele extrase din singura carte pe care o aveţi în casă. …Dacă mai e timp, postaţi imaginea unui tablou celebru…de regulă un Picasso( cu fetele alea din Avignon), un Monet, un Manet ( sunt mai comestibili!), eventual un peisaj parizian de Murivale…
Daţi apoi click şi un like prelungit ca un sărut din visele voastre cele mai umede. Gata! AŢI INTRAT ÎN PALILULA! Pe mâine…
Leave a Reply