Cunosc o doamnă, aflată în epicentrul vijelios al menopauzei, care nu lipseşte de la nicio înmormântare…La ultima, aflându-mă pe-acolo în calitate de rudă săracă, era gata să pun pariu că madam Vulpoi a ratat ocaza de a lăcrima pe umărul văduvei, de a aprinde o lumânare, de a mângâia fruntea de ceară, părul lipsit de strălucire al mortului…( Am început bine, aşa-i? )…

Veţi spune: iată o persoană care simte tragicul vieţii până în sfârcuri şi chiar până mai jos. Iată o doamnă stând de dimineaţă până în miez de noapte cu nasul în batista cernită, cugetând la scurtul popas pe care-l face nimernica de făptură umană pe acest pământ!…Ea e bomboana de pe colivă, busuiocul de Bobotează, măcinicul, pomneata. Poate ea să lipsească? Niciun roman de Sandra Brown n-o poate opri, niciun serial argentinian cu bărbaţi frumoşi şi proşti, cu fete exploatate până la starea de graviditate, niciun show păcătos!…

…Mirosul de tămâie, combinat cu izul de cadavru deja intrat în grija prietenilor noştri neadormiţi…coroanele din plastic, pacheţelul cu mere şi covrigi de o,5o de bani, prosoapele, sunt tot atâtea elemente de teatru antic încadrând perfect electre, clitemnestre, oedipi cu ochii scoşi…
E trecut de ora prânzului. Slujba se apropie de sfârşit, toată lumea s-a plictisit; cei de lângă mine încep în şoaptă o discuţie despre pensiile mizerabile, despre foamea care urlă, despre lipsa de morală a tineretului de azi…Lumea socializează, telefoanele încep să sune, manele, menuete, Liviu Vârciu…vocea lui Ceauşescu îndemnând la calm încă douăzeci şi cinci de ani, tovahăşi, alo, staţi la locuhile voasthe, alo, alo…

” Să dăm sărutul mortuluuui…”

Iat-o! Apare în uşa bisericii, în contre-jour, superbă, magnifică, magică…Îi opreşte cu un gest scurt pe tinerii care deja înşfăcaseră copârşeul…Se apleacă total peste răposat, îi trânteşte pe piept un buchet de zambile roz, îl străpunge cu privirea pentru ultima dată…Iese cu fruntea plecată, însă cu coada ochiului spionează mulţimea, maşinile care staţionează în stradă, luxoase, negre ca tot atâtea dricuri…A găsit una: uite-l şi pe doctoraşul ăsta, dă-l dracu, e într-o relaţie, magraonii sunt mai culanţi…Şi-a făcut loc în faţă, lângă un şofer tuciuriu căruia îi plasează discret cartea ei de vizită cu heraldică regală…

Convoiul se urneşte, soarele e galben ca lămâia, plouă cu bani de 0,50, fără număr…fără număr…fără număr…

Eu nu am mers până la groapă. Nişte ciorapi fini, cerniţi, întinşi mătăsos pe nişte picioare de gazelă impala, m-au deturnat de la rânduiala creştinească…

Să ne vedem sănătoşi!…